Potrivit acestora, un contract pentru un concert în România nu a fost încă semnat, trupa urmând însă să susţină un turneu european în 2008.

Membrii supravieţuitori ai trupei Sex Pistols s-au reunit la începutul lunii noiembrie a anului trecut, la Londra, pentru un concert ce a sărbătorit împlinirea a 30 de ani de la lansarea primului album al formaţiei, “Never Mind the Bollocks”.

John Lyndon, Steve Jones, Paul Cook şi Glen Matlock, au susţinut apoi încă patru concerte la Brixton Academy din Londra, şi alte două la Manchester şi Glasgow.

Trupa de punk rock Sex Pistols a fost formată la Londra, în 1975, de solistul Johnny Rotten, chitaristul Steve Jones, toboşarul Paul Cook şi basistul Glen Matlock, ulterior înlocuit de Sid Vicious. Membrii trupei s-au despărţit în 1978, după un turneu american dezastruos şi moartea basistului Sid Vicious în urma unei supradoze de droguri.

Albumul de debut al trupei Sex Pistols, “Never Mind the Bollocks”, a fost lansat în 1977 şi a stârnit vii controverse. Pe acest album au apărut hiturile “Anarchy In The UK” şi “Pretty Vacant”.

Deşi cariera iniţială a durat doar trei ani, timp în care trupa a lansat doar patru single-uri şi un album de studio, Sex Pistols a fost descrisă de BBC ca “trupa simbol a punk rock-ului britanic”. Trupe post-punk precum, Joy Division, Smiths, Nirvana, şi brit pop, precum Blur, Oasis şi Pulp, s-au inspirat din curentul iniţiat de Sex Pistols.

În 2006, membrii trupei Sex Pistols au fost incluşi în Rock and Roll Hall of Fame, dar aceştia au refuzat să fie prezenţi la ceremonie şi au trimis, în schimb, un bilet scris de mână cu un mesaj grosolan.

Pe lângă concertul Sex Pistols, organizatorii de la Kompas Events au spus că negociază şi pentru o revenire într-un concert al trupei Lacrimosa, care a mai concertat la Bucureşti în 2006.

MEDIAFAX

Materialul se va intitula The Sex Pistols: There’ll Always Be An England si este primul DVD autorizat de catre componentii trupei, lansat pana in prezent.

DVD-ul va mai include, in afara de concerte, si un documentar cu o durata de 80 de minute, realizat de Julien Temple, intitulat The Knowledge.

Inregistrat, mixat si masterizat in conditii care il ridica la un nivel mult peste media albumelor romanesti, ca si sunet, “Trend Off” n-a putut fi, insotit, inca, si de concerte live care sa-l aseze mai adanc in constiinta auditoriului. Insa probabil ca perseverenta lui Mani Gutau va da rezultate si sub acest aspect.

Muzical, vorbind, “Trend Off” este, fara indoiala, peste precedentul “Anger As A Gift”. Si, tot muzical, este diferit fata de orice a aparut, in Romania, in materie de alternative/ folk/ blues. Acestea fiind zise, e foarte usor sa concluzionam ca asteptarea fanilor a meritat, din plin.

Cu acest material, Urma se elibereaza de influentele Pearl Jam (nu ca ar fi fost cineva deranjat de ele…) si se indreapta spre…zari mai senine, ca sa spun asa, spre un stil mai asezat, mai calm si – in consecinta – mai profund. Asta nu inseamna ca lipsesc nervul si energia cu care s-a cantat in Urma pana acum.

“What You Pay Is What You Get” deschide albumul, cu un pian jazzy, ce mi-a amintit putin de Keith Jarret. Piesa creste, transformand ritmul lin de jazz in nerv apasat, armoniile se dezvolta admirabil, expuse cu ajutorul instrumentelor cu coarde si al chitarilor, iar flautul traseaza concluzia, pe final.

“A Door To My World” e o imbinare interesanta de sunete electronice si acustice, peste care vocea se intinde, calda. Solo-ul putin strident de clapa rupe vraja acestei imbinari, insa e salvat tot de flaut, cu o interventie plina de culoare.

“Ready Or Not” e unul dintre momentele de varf ale albumului, cu un refren extraordinar de frumos, pe voci, si un solo de saxofon demential. “Roll The Dice” e mai asezata, si pica bine, dupa momentele intense de dinainte; de abia la aceasta piesa, vocea lui Byron isi face simtita, cu adevarat, prezenta si timbrul sau ferm sculpteaza refrenul.

“A Place For Me” este, in opinia mea, o piesa ce nu se incadreaza in peisajul acestui album. Nu atata similaritatile cu “Kasmir” al celor de la Led Zeppelin sunt problema, cat stilul monumental si grandios al piesei, stil ce pica in ceva pompos, din care nu se mai smulge.

“Is It Fair” e o balada ce creste, creste, si cand sa se deschida cu adevarat, la interventia lui Byron, taman aceasta interventie e inecata de un solo de chitara. Pacat, tot restul piesei e frumos strucurat si armoniile sunt excelente; is it fair?…

Urmeaza “One Answer”, si constat ca influentele Pearl Jam nu s-au dat cu totul duse. E drept, pianul le mai dilueaza, insa, de-a lungul timpului, aceste influente au hranit destul compozitiile Urma ca sa le mai gust a mia oara.

“Under My Skin” e groovy, jucausa, si, chiar daca improvizatiile vocii apar putin ridicole, pe mine m-au bine-dispus. Destul de rar vezi o Urma relaxata…

“Over” se axeaza mai mult pe ritmica si dinamica, armonia trece in planul doi, vocile vor si ele sa contribuie la nerv-ul piesei si de aceea se urla din plin; spre deosebire de “A Door To My World”, suntele electronice ale clapei nu mai au efectul scontat, fiind, in contextul dat, pur si simplu prea mult.

“Alright” aduce aminte de Jeff Buckley, insa e un cantec frumos, unde Byron are iarasi o linie interesanta, iar tensiunea transmisa e tinuta in frau si dozata corespunzator pana la final.

“There’s A Time” curge dupa un principiu componistic foarte drag – se pare – Urmei, acela al crescendo-ului. Aici, acest principiu se aplica admirabil, rezultand o piesa de o profunzime aparte, in care pianul joaca un rol esential.

“What Are Friends For” revine la sound-ul groovy de pe “Under My Skin” si il duce chiar putin mai departe – una din putinele piese Urma pe care, probabil, s-ar putea dansa. “Slide” e acel gen de balada ritmica ce te trimite la meditatie, melancolie si multe tigari fumate la fereastra… iar Urma are intelepciunea sa nu duca prea departe principiul crescendo-ului pe acest cantec, lasandu-l sa-si faca efectul.

Albumul se incheie cu “Back To My Room”, o piesa care, in comparatie cu restul materialului, pare mult mai plata – nu cel mai bun final posibil…

Ramane de vazut daca fanii Urma vor avea parte si de ascultarea live a acestor piese. Pana atunci, sa salutam aparitia unui album ce ar trebui sa conteze destul de mult in muzica romaneasca, fiind vorba de un stil accesibil unei categorii mult mai largi de ascultatori. Insa… cine stie? Ca la noi la nimenea…

Kumm reuseste de fiecare data sa induca o stare de spirit aparte publicului si se stie ca fiecare concert Kumm aduce ceva nou. Sambata seara s-a simtit ca formatia avea mare chef sa cante. Iar publicul avea mare chef de Kumm. Sunt sigura ca pe 8 martie, cand se vor intoarce in Bucuresti, va fi cel putin la fel de interesant.

Cu o intarziere care nu ar mai trebui sa mire pe nimeni, a inceput si concertul Interzis. Poate din cauza ca ma aflam intr-o stare avansata de plictiseala, poate din cauza ca publicul are nevoie de ceva timp sa se incalzeasca, sau poate din alte motive, impresia pe care mi-a lasat-o formatia asta nu a fost tocmai foarte buna.

Alt cap de afis al festivalului este trupa Nightwish.

Formatia Sex Pistols planuieste sa inregistreze un material nou, dupa 30 de ani, incurajata de
succesul avut de turneul de revenire, informeaza pr-inside.com.

Legendarii rockeri au reaparut impreuna pe scena in 2007 pentru o serie de concerte live, iar
reactia pozitiva din partea fanilor i-a convins sa inceapa lucrul la cateva melodii noi.

Grupul Sex Pistols spera sa inceapa inregistrarile in prima jumatate a lui 2008, astfel incat
cantecele sa fie gata pana la spectacolul pe care il au programat in cadrul Isle of Wight
Festival (iunie 2008).

Bateristul Sex Pistols a spus: “Poate ca nu vom reusi sa scoatem un album, dar speram ca vom reusi sa avem gata cateva chestii noi pana in vara”.

Este posibil ca formatia Sex Pistols sa ajunga si in Romania pentru un concert anul acesta,
existand negocieri in acest sens purtate de Kompas Events.