Arhivă pentru categoria Stiri / Zvonuri

Sex Pistols – concert in Romania?

Posted in Stiri / Zvonuri on aprilie 9, 2008 by sanzi

Formatia britanica Sex Pistols, pionierii muzicii punk, ar putea concerta in Romania anul acesta, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanti ai Kompas Events, care se afla in negocieri cu managementul trupei incă din decembrie anul trecut.

Potrivit acestora, un contract pentru un concert în România nu a fost încă semnat, trupa urmând însă să susţină un turneu european în 2008.

Membrii supravieţuitori ai trupei Sex Pistols s-au reunit la începutul lunii noiembrie a anului trecut, la Londra, pentru un concert ce a sărbătorit împlinirea a 30 de ani de la lansarea primului album al formaţiei, “Never Mind the Bollocks”.

John Lyndon, Steve Jones, Paul Cook şi Glen Matlock, au susţinut apoi încă patru concerte la Brixton Academy din Londra, şi alte două la Manchester şi Glasgow.

Trupa de punk rock Sex Pistols a fost formată la Londra, în 1975, de solistul Johnny Rotten, chitaristul Steve Jones, toboşarul Paul Cook şi basistul Glen Matlock, ulterior înlocuit de Sid Vicious. Membrii trupei s-au despărţit în 1978, după un turneu american dezastruos şi moartea basistului Sid Vicious în urma unei supradoze de droguri.

Albumul de debut al trupei Sex Pistols, “Never Mind the Bollocks”, a fost lansat în 1977 şi a stârnit vii controverse. Pe acest album au apărut hiturile “Anarchy In The UK” şi “Pretty Vacant”.

Deşi cariera iniţială a durat doar trei ani, timp în care trupa a lansat doar patru single-uri şi un album de studio, Sex Pistols a fost descrisă de BBC ca “trupa simbol a punk rock-ului britanic”. Trupe post-punk precum, Joy Division, Smiths, Nirvana, şi brit pop, precum Blur, Oasis şi Pulp, s-au inspirat din curentul iniţiat de Sex Pistols.

În 2006, membrii trupei Sex Pistols au fost incluşi în Rock and Roll Hall of Fame, dar aceştia au refuzat să fie prezenţi la ceremonie şi au trimis, în schimb, un bilet scris de mână cu un mesaj grosolan.

Pe lângă concertul Sex Pistols, organizatorii de la Kompas Events au spus că negociază şi pentru o revenire într-un concert al trupei Lacrimosa, care a mai concertat la Bucureşti în 2006.

MEDIAFAX

Sex Pistols scot un DVD

Posted in Stiri / Zvonuri on aprilie 8, 2008 by sanzi

Formatia Sex Pistols va lansa curand un DVD, care va include o parte din concertele sustinute cu ocazia turneului de revenire al trupei.

Materialul se va intitula The Sex Pistols: There’ll Always Be An England si este primul DVD autorizat de catre componentii trupei, lansat pana in prezent.

DVD-ul va mai include, in afara de concerte, si un documentar cu o durata de 80 de minute, realizat de Julien Temple, intitulat The Knowledge.

Sex Pistols confirma concertul din Serbia

Posted in Festuri, Stiri / Zvonuri on martie 10, 2008 by sanzi
Formatia Sex Pistols a confirmat participarea la editia din acest an a festivalului Exit, care va avea loc intre 12 si 16 iulie la Novi Sad, Serbia.

Alt cap de afis al festivalului este trupa Nightwish.

Formatia Sex Pistols planuieste sa inregistreze un material nou, dupa 30 de ani, incurajata de
succesul avut de turneul de revenire, informeaza pr-inside.com.

Legendarii rockeri au reaparut impreuna pe scena in 2007 pentru o serie de concerte live, iar
reactia pozitiva din partea fanilor i-a convins sa inceapa lucrul la cateva melodii noi.

Grupul Sex Pistols spera sa inceapa inregistrarile in prima jumatate a lui 2008, astfel incat
cantecele sa fie gata pana la spectacolul pe care il au programat in cadrul Isle of Wight
Festival (iunie 2008).

Bateristul Sex Pistols a spus: “Poate ca nu vom reusi sa scoatem un album, dar speram ca vom reusi sa avem gata cateva chestii noi pana in vara”.

Este posibil ca formatia Sex Pistols sa ajunga si in Romania pentru un concert anul acesta,
existand negocieri in acest sens purtate de Kompas Events.